Vacanta alaturi de cei mici. Ce trebuie sa stii cand calatoresti cu un bebelus

Sezonul calatoriilor este in toi, iar zborul alaturi de un bebelus va poate ridica nivelul de stres. Exista, insa, o serie de masuri pe care le puteti lua pentru o calatorie cu avionul cat mai placuta alaturi de cei mici.  Cel mai important este sa fiti informati si sa aflati din timp care sunt politicile companiilor aeriene referitoare la transportul bebelusilor si copiilor.

 

Venim in intampinarea acestei nevoi si va prezentam o serie de informatii esentiale pe care trebuie sa le stiti atunci cand plecati cu cei mici in vacanta:

 

Care este varsta admisa

Majoritatea companiilor aeriene accepta bebelusi si copii la bordul aeronavelor. La Ryanair, este suficient ca bebelusul sa fi implinit macar o saptamana pentru a putea calatori cu avionul.

 

Aceasta, insa, nu este o regula generala, intrucat anumite companii – precum Wizz Air – accepta doar bebelusi care au peste doua saptamani.

Locul din avion

Copiii pot calatori atat in bratele parintilor, asigurati cu centuri speciale, cat si pe un loc suplimentar, pe care il pot rezerva parintii in prealabil.

Pretul biletului

In general, companiile low-cost percep o taxa de aproximativ 25 euro pentru copiii cu varsta de la pana la 2 ani.

Copiii care au implinit deja varsta de 2 ani primesc locuri la pret intreg si au aceleasi beneficii ca adultii.

Protejati urechile bebelusilor

Schimbarea presiunii aerului poate provoca dureri micutilor. Pentru a atenua durerea, asigurati-va ca aveti la dumneavoastra gustari sau bauturi pentru cei mici. Inghitirea ajuta la egalizarea presiunii aerului din urechi si ii va face pe cei mici sa se simta mai bine.